Scrisoarea mov

Fă şi tu ceva ce îmi doresc şi uite, o să fac şi eu ceva ce îţi doreşti. Nu putem să ne dorim amândoi mereu acelaşi lucru pentru că nu suntem siamezi, dar e bine că se întâmplă să-ţi placă ce-mi place şi viceversa. Îndeajuns de des. Satisfăcător. Nu există compromisuri, ci doar dragoste şi raţiune. Ţii minte când mi-ai trimis scrisoarea mov? Am citit-o pe stomacul gol şi nu mi-a mai fost foame. Adevărul ţine de foame, chiar dacă doare. E ca atunci când pierzi pe cineva şi doare, dar nu îţi este foame. Berea, aliment fiind, dă senzaţia de hrană. Şi te îngraşi şi cam atât. În interiorul scrisorii mov e fereastra mea spre o grădină cu multe plante verzi, o alee pietruită cu acces la trei tomberoane colorate şi un cer handmade care sigilează cu şireturile tale plicul alb. Posibil să fi greşit culorile pentru că nici tomberonul 3 nu le nimereşte. Mov, violet, liliachiu, nu-i tot aia? Oricum, identic cu interiorul scrisorii mov este şi interiorul tomberoanelor, unde alte scrisori se scriu, continuându-se cu începutul cel frumos.

Drum lung

Mă dau jos din maşină, după multe ore. Tricoul îmi e lipit de spate şi mâinile par lipicioase. Miroase a şampon şi a flori de primăvară, îmi plouă cald pe buze. Mâna ei îmi împrospătează fruntea şi tâmplele, pleoapele îşi tremură din gene picăturile, între ele. Sunt pilotul care tocmai a doborât recordul mondial, pe casca semnată o dau la muzeu, dar păstrez mănuşile, pentru că le vrea ea, cea care îmi încălzeşte dopurile de urechi atât de tare încât izbucnesc în hohote de râs, ca atunci, la concert, când nimeni în afară de noi nu înţelegea nimic. O strâng tare în braţe şi şoldurile-mi ascuţite se mulează după inimă. Aşa a fost mereu. Acum aud mai bine ovaţiile plopilor din întuneric. Ni se aplaudă fericirea. O pisică leneşă şi un câine vagabond o călăresc pe vecina pitică şi oligofrenă care soarbe cu paiul din pet-urile de artă ce adăpostesc în grădină ceapa locatarilor. Fără ceapă nu ar plânge. Le facem poze cu expunere lungă din care nu se va înţelege nimic bun. Nici nu contează, îmi este foarte somn şi îmi grăbesc iubita strângându-i mâna ce explodează într-un nor de lapte praf care va ţine toate avioanele la sol.

Hiphap

Motoare de căutare
prin buzunarele
creierelor
de la picioare
se pare
că n-are
urcare
spre capul în nori.

De la mare
îmi atrag soare
cu impact epidermic
la îmbarcare
către alte hotare
unde cerul tresare:
"Hoinar eşti!"
îmi spune mereu,
la culcare.

E plin de plafare
tentante
dar nu au mesajul
inclus în dotarea
de-acasă.

E bine,
dar nu e nici rău.

Asta are
asta n-are
alba e ucigătoare
un' se-ascunde
neagra oare?
Vinde topoare
construite în urma
mai multor procese
de reciclare.

Aşa că mai du-te,
fă,
la culcare!
Nici măcar nu te am
în cătare.
Ţintesc spre domnişoare,
spre alea nouă luni
şi spre soare
în deplină pace
şi relaxare,
eşti obositoare
şi faci
să plângă pereţii
din dormitoare,
"să trec peste tine"
bifez în formulare
şi "nu ştiu de vreau"
în chestionare penale,
deşi pe tine de tine
în măsură prea mică
te doare.

Să-ţi dau şi refren
dar fratele n-are
că e sătul
să-şi mai facă
să zboare
tot înăuntrul,
mereu e stupoare
în ciuda toleranţei
la frustrare
o să mă şterg
la cur
cu următoarea problemă
ce are
doar nume
prin dicţionare,
gen "identificare".

Simt din depărtare
că mental n-ai stare
se vede pe tine,
frumoasă lucrare,
că n-ai autor,
e jale,
să dai în primire
semnături albe,
până data viitoare
trece-te pe caiet
îţi eşti datoare
sufletului
de după barele de cod
ce nu-l descifrezi
că scrie cu literă mare
iar tu încă eşti
în stadiul de explorare,
cu mucii calzi
la Polul Nord
ţi-e bine
ca şi lui Racoviţă
la vânătoare
nu de balene,
ci de şoareci cu gheare
lipsiţi de bun simţ
şi de apărare.