Drum lung

Mă dau jos din maşină, după multe ore. Tricoul îmi e lipit de spate şi mâinile par lipicioase. Miroase a şampon şi a flori de primăvară, îmi plouă cald pe buze. Mâna ei îmi împrospătează fruntea şi tâmplele, pleoapele îşi tremură din gene picăturile, între ele. Sunt pilotul care tocmai a doborât recordul mondial, pe casca semnată o dau la muzeu, dar păstrez mănuşile, pentru că le vrea ea, cea care îmi încălzeşte dopurile de urechi atât de tare încât izbucnesc în hohote de râs, ca atunci, la concert, când nimeni în afară de noi nu înţelegea nimic. O strâng tare în braţe şi şoldurile-mi ascuţite se mulează după inimă. Aşa a fost mereu. Acum aud mai bine ovaţiile plopilor din întuneric. Ni se aplaudă fericirea. O pisică leneşă şi un câine vagabond o călăresc pe vecina pitică şi oligofrenă care soarbe cu paiul din pet-urile de artă ce adăpostesc în grădină ceapa locatarilor. Fără ceapă nu ar plânge. Le facem poze cu expunere lungă din care nu se va înţelege nimic bun. Nici nu contează, îmi este foarte somn şi îmi grăbesc iubita strângându-i mâna ce explodează într-un nor de lapte praf care va ţine toate avioanele la sol.