January 12, 2012

Colegul


- Uite aşa, ca gest, şi îi întind cutia de bomboane. Ştii, mâine e ziua ta şi cutia asta mi-a sărit în ochi, arăta frumos şi am zis să ţi-o iau, din motive de pace şi prietenie, o lungeşte glumeţul din mine.
- Mersi. Dar mai e o oră până la ziua mea.
- Ştiu, dar uite, ardea, nu mai puteam să stau aşa.
Abia se uită la mine, preferă mai mult să se uite în gol spre laptop. Ceva momente de tăcere, aşa că dau să ies din cameră şi încerc un „la mulţi ani” pe ton voios, nu înainte de a-l vedea cum examinează cutia. E o cutie din tablă, cu dropsuri de cola, colorată în stilul afişelor Moulin Rouge de acum 100 de ani. Întoarce cu greu capul spre mine şi, plictisit, mă pune să repet.
- La mulţi ani! şi trag perdeaua. Ironic şi în gând mă scuz, mai era o oră...
- Ai zis că scapi cu o cutie de bomboane, veni şi gluma cu vreo trei hohote inutile.
Douăzeci de ore mai târziu, bate la uşă, intră mâncând dintr-un castron, eu sunt prins cu o carte dar, aparent, tot eu deschid conversaţia:
- Ce-ţi trebuie?
- Nimic. Ce faci?
- Termin cartea asta. E cool. Tu?
- Ei, bine, am vorbit cu ai mei şi cu alţi prieteni, m-au felicitat.
- Drăguţ. Vrei să facem ceva azi?
- Ce să facem...
- Nu ştiu, ieşim un pic, vedem ceva.
- Îhm...
- Mâncăm ceva? încerc eu să-i ating coarda sensibilă.
- Am mâncat.
- Am înţeles. Păi, nu ştiu ce să-ţi mai zic, zâmbesc eu. Dacă era vară, ieşeam la un disc.
- E ok. Apropo, azi e ziua mea.

No comments:

Post a Comment