Pink Freud - Come As You Are (2003)

Iordache - Suriname (2012)

Foto

Am suflecat pleoapa
piciorului întins
sub cruce.
Goală,
într-o oglindă alb-negru.
Cerul clipeşte
nori mari,
ca toamna merelor
aprinse.
Două degete cu buze
ne-nchid ochii
declanşând cu bliţ
amintirea unor umeri
nemişcaţi.

Capul (6)

Astupi urechile, nările, închizi ochii şi orice alt orificiu pe unde ar putea să intre apa. În caz de catastrofă asta faci. Mai întâi dispare mijlocul capului şi creştetul se apropie de noi, punând o presiune fantastică. Apoi, epidemia; ne cuprinde pe toţi diareea, febra şi cheful de sex, iar toate femeile rămân însărcinate căci în demenţa de moment nu se mai gândeşte nimeni cum să se protejeze. Vor să simtă pula caldă direct în interiorul lor, singura senzaţie ce distrage atenţia dinspre mirosul de băşini. Se moare cam pe la jumătatea sarcinii şi în cele mai multe cazuri bărbaţii nu sunt alături de femei ci sus, pe şantier, întrucât tot atunci începe reconstrucţia.
În zilele noastre colectăm nenăscuţii, femeile moarte sunt tăiate aidoma celor ce nasc prin cezariană, însă foarte rar găseşti ceva în uter. Înainte nimănui nu-i păsa, săracele putrezeau în câmp cu nenăscuţii asfixiaţi şi se usca sângele sub ele. Întâi au început acele sunete înăbuşite. Corzile vocale se superdezvoltau şi începeau să răzbată prin burtă, respectiv vagin, cea mai apropiată gură de aerisire. Pizdele scânceau, la propriu, prin vocile nenăscuţilor. Apoi am observat dispariţia ochilor şi am iniţiat anchete întru descoperirea făptaşilor. Rezultatele au fost dezastruoase. Prin lege, ochii trebuie lăsaţi să se descompună, alături de restul corpului. Ulterior, s-a arătat că scâncetele nenăscuţilor aveau parte de acustică îmbunătăţită fix din cauza orbitelor, acum goale. Trebuia să găsim un ţap ispăşitor şi au existat voci ce sugerau că nenăscuţii s-ar hrăni cu ochii lipsă ai mamelor, însă teoria nu a fost demonstrată.
Nu deţinem tehnologia necesară combaterii apei. Cert este că orice stăvilar cedează până la urmă şi apa, încet dar sigur, urmează a ne inunda pe toţi. Norocoşii se adăpostesc în gâţi, însă acolo mereu au fost locurile limitate. În general toţi mor înecaţi şi puţinii supravieţuitori cu greu scapă de retardul dobândit în perioada de carantină. Putem vorbi de un regres, din acest punct de vedere, dar ştiţi cum e, probabil nu vom atinge niciodată fundul sacului.
După retragerea apelor, se aude cântecul vrăbiilor. Mamele moarte se descompun şi facem infuzii masive de sânge, să evităm izbucnirea de noi epidemii. Un sentiment general de teamă ne cuprinde şi nimeni nu se mai gândeşte la nenăscuţi şi la ochii lipsă. Nenăscuţii au dispărut, la fel ca şi bărbaţii ce nu se mai întorc de pe şantier niciodată. Apa nu iartă pe nimeni.

Capul (5)

- Unde mă duceţi?
- Scoate, te rugăm, tot ce deţii în buzunare. Mulţumesc. Dezbracă-te. Vei fi examinat, cealaltă uşă. Hai să luăm o pauză....
- Asta e o înregistrare, s-o ascultăm, era reporter ăsta, când l-am întrebat de bilet îmi arăta legitimaţia de presă, ca şi cum...

Controlorul apasă play:

O muşcătură ajută sângerarea, poţi înghiţi înghite-le acele, sunt bune la stomac. Dacă fierbi un kil îţi iese cea mai bună supă. Mi se face poftă doar când mă gândesc la verdele ăla. Bă uite care-i treaba, eu când eream mic am crescut între livezi de cactuşi şi nu doar eu, tot cartierul! Şi aşa trebuie să fie lucrurile şi acum, adică atunci când mai „uită” cineva un cactus prin vreun cap, corabie, loc aglomerat, mai lasă şi tu de la tine! Ăştia cu ochi mai mulţi nu dispar nicidoată, n-ai cum să-i îndobitoceşti. Mi-au zis la şedinţă că nu e etic să permiţi copiilor să arunce cu cactuşi în corăbii. Chiar dacă nu-i faci praf pe toţi din corabie. Păi noi îi mâncam, îi preparam, iar ăştia se ofuschează că vezi Doamne e rasist să arunci spre ei? Dar ce, ei nu pot fi animale?
Înţeapă-ţi globul şi lasă-ţi roşul să-ţi invadeze peisajul, p-asta încă o facem şi doar asta le place şi lor. Ei sunt un fel de cu nasul pe sus. Jucăm Ace şi pierde ăla care i se inundă tot ochiul. Vede roşu în faţa ochilor, cum ar veni. Tot joc din copilărie şi ăsta, ne ascundeam pe după copaci cu părul plin de ace, se găseau multe ace pe jos şi trăgeam „ochi din ochi”, aşa-i ziceam, acul pleca din privirea ta şi ajungea la privirea ei, iar apoi când pleca din privirea ei, trebuia să-ţi ţii privirea în altă direcţie, să te aperi de acul ei şi să nu-ţi iei sângele. Şi uneori se întâmpla să pierzi băi şi totul se făcea roşu roşu roşu, aprins şi viu ca sângele de vară! Şi roşeaţa aia se îmbina cu roşeaţa ei şi parcă dansam balet, înotând sub sânge. Şi ţi se pune un nod în gât, te simţi sugrumat, apoi cineva îţi desfundă nările şi gura şi-ţi şterge ochii, te trage, îţi scoate o mână, încă una şi eşti scuipat afară, unde-ţi iei o palmă, urli, plângi şi mâna din afara capului zice felicitări, eşti cel mai frumos băieţel. Şi apoi urcam repede înapoi şi mai dansam o dată şi ne mai dădeam o tură, ca să vedem ce-o să mai zică mâna şi cui o va mai spune, pentru că şi ea simţea la fel ca mine şi d-aia ne ţineam în braţe strâns.
Ştiu că se fac multe interviuri, că acum îi lasă, dar înainte nu puteai să vorbeşti despre asta. Erai ce erai şi aşa rămâneai. Acum nu te mai ia nimeni în braţe, să iubeşti e lux sau e pe sub mână, emoţia-i cu raţia. Totul e online, bazat pe like-uri. Gigel is now in a relationship with Cornel. Să fie sănătoşi, ăia măcar se ţin în braţe. Decât deloc… Ciclul Invizibil al Vieţii din Cap, CIVC-ul, aşa-i zice, înregistrează?

- Cordon, ştie despre CIVC, şase ochi sau şapte, câţi avea? În fine, îl trec LF¹. Vezi, tovarăşe controlor, cine are curaj se afirmă! Oameni ca ăsta o să ne conducă! Ai descoperit un mare erou, felicitări, nici el însuşi nu ştia că e erou. Aşa oameni să ne tot aibă în grijă, aşa luminaţi conducători! Acum du-te spală-ţi creierul, să plecăm şi noi acasă.

-

¹ - legume şi fructe.

Capul (4)

Să orientăm mărul, să-l înflorim în fruct şi despicându-l să-i numărăm petalele. Pe bandă vine alt măr, altă înflorire şi altă despicare. Despicarea, invenţie a regimului nesigur de existenţa celor trei petale, îi lămureşte pe toţi. Toate ţi-am spus eu-urile pariorilor sunt răsplătite cu carne. Orgia începe, toţi au carne în plus şi îşi pierd capul. Este ilegal să pariezi, pentru că mereu se pariază împotriva cuiva şi mulţi nu vor să recunoască petalele din măr. Eliminăm orice tensiuni, din faşă.
Când orientezi mărul, ai un statut. Ţi se recunosc meritele şi mulţi te admiră, chiar dacă nu te cunosc îndeaproape. Există multe mere dezorientate şi nu e la îndemâna oricui să le vindece. Netratată, dezorientarea poate cauza dispariţia aromei şi, în cazurile mai grave, putrefacţie. Este foarte trist să laşi mărul astfel, atunci când ştii că poţi face ceva.
Problema apare când unii omi¹ refuză despicarea. Aparent, respectivii ştiu ce există în interiorul merelor şi, uneori, îi poţi recunoaşte după buzunarele în care mai îndeasă câte două-trei mere. S-a întâmplat să fiu pe malul unui vas de sânge şi, în aglomeraţia de sezon, să simt cum miroase a măr din cel puţin două direcţii. Astfel de elemente nu-şi găsesc locul în societate, în general. Cumva, dau o nesiguranţă binevenită, mulţi nu-i pot remarca, însă când sunt identificaţi de controlori primesc aplauze şi admiraţie dinspre trecători, ca în cazul Cordonul, când o revoluţie a fost înăbuşită printr-o manipulare politicoasă, dar eficientă.
Pe omii cu mere nu-i poţi admira decât pe ascuns, însă uneori cineva mai izbucneşte în public şi ceilalţi se simt încurajaţi. Revoluţia a avut ca pretext reţinerea unui tânăr fără bilet. Ulterior, s-a descoperit că nu-şi predase cu premeditare cordonul ombilical şi făcea parte dintr-o reţea intersecţionară de traficanţi de ochi. În urma percheziţiei la domiciliu s-au găsit cantităţi impresionante de ochi şi mere. Totul a fost inventariat, etichetat şi depozitat în seifuri secrete. Unii membri ai CIVC-ului s-au folosit de relaţii şi ştiu unde s-ar afla anumite seifuri. Cel puţin, aşa se spune.
Ne pasăm mărul ca Woody Allen globul², mi-am auzit fiul rostind asta prin telefon. După ce i-am explicat cum stau lucrurile şi că telefoanele pot fi ascultate, i-au mai venit minţile la cap. Acum a crescut şi-l mai văd cu mere trase-n carne pe băţ, adică ceea ce mai vezi prin fruitshop-uri, carne de mici în formă de fructe, mere inclusiv. Câteodată, am poftă de mici. Uneori, în interiorul micilor găseşti bucăţi de măr, dar asta se mai întâmplă doar pe la petreceri şi sunt sigur că şi fiul are habar de aşa ceva. Voi vorbi cu el în curând despre subiect, la fel cum am făcut-o când urma să aibă o problemă cu legumele şi n-ar fi ştiut când să se oprească. Pe-atunci şi eu mâncam mai multe mere.

-

¹ O.M. – orientator de măr.
² Mesaj, slogan interzis.

Tăcere

A nu inhala tăcere,
adâncă in adânc.
În urma mea, în faţa mea
şi lângă mine
îmi rămâi
de-atâtea nopţi, spre casă,
singur.
Grădiniţe
după grădiniţe,
pline de lapte
din genă,
se construiesc.
Doar peştii
din canal
tac
şi zornăit de lanţuri
rupte
li se aude.
Mă uit
din inerţie
şi-mi şterg tăcerea
picurândă
pe caiet.
Nu văd,
mă uit
pe mine
şi refuz
a inhala tăcere
adâncă în adânc.

Capul (3)

Mă fac vinovat de nenaştere şi pe următoarele luni capilare le voi petrece în exil în Italia. Nu voi mai avea acces la propria limbă, prieteni, cultură. Voi fi singur printre toţi nenăscuţii proveniţi din toate secţiunile capului şi ne va fi imposibil să ne înţelegem, sistemul penitenciar grupându-ne în aşa fel încât să nu ne regăsim consecţionarii, iar dacă-i găsim să nu avem nimic în comun. Însă va fi o perioadă în care măcar voi câştiga bine. Am un prieten care a obţinut în câteva luni tot ce şi-a propus, nefiind lacom desigur, iar acum e atât de fericit încât doar de dor se mai întoarce acasă, în rest trăieşte printre străini. Comunicarea funcţionează la nivel telepatic sau carnal şi toţi comunică pe aceleaşi frecvenţe, experimentând şi explorând aşa cum cei din capul de afară nu o fac. Creştetul capului în care au fost plasaţi nenăscuţii e acelaşi pentru toţi, statul nefăcând vreo clasificare în acest sens.
La ieşirea din aeroport găsesc biroul de predare a cordonului ombilical. Fără bonul primit după predare nu pot circula, aşa că nu ezit să-mi fac rost de biletul valabil pe toate mijloacele de transport. Îmi aleg o staţie mai rapidă în circulaţia sângelui şi aştept prima corabie. În staţie miroase a carne de toate felurile, de la proaspăta carne crudă ce urmează a fi preparată până la cele mai fine gustări cu conţinut de carne în foietaj. Corăbiile ce vin în staţie miros a carne proaspătă amestecată cu mirosul puilor la cuptor. În general, se mănâncă bine peste tot, însă calitatea proteinelor de aici schimbă înţelesul noţiunii de a consuma carne. Hipsterii şi cei săraci cu duhul insistă să fie vegetarieni, crezând în legume ca în Moş Crăciun, de parcă legumele ar mai avea şi altceva în afară de gustul bun. Deci probabil voi renunţa şi la legume, satisfăcându-i pe cei ce m-au trimis în exil, lăsându-mă luat de val şi acceptând pe ascuns beneficiile cărnii nemaipomenit de bine gătite.
L-au prins pe unul fără bilet şi acum se pune problema să-l dea jos din corabie. Se ceartă cu controlorii şi, în înverşunarea de moment, îi apare un ochi pe gât, apoi încă unul alături şi toţi încep să aplaude. Bravo bă, se aude o voce, iar controlorii fac uz de autoritate şi îi reţin cordonul vinovatului, aplicându-i un ochi pe buletin. Noi, ceilalţi călători, suntem rugaţi prin difuzoare să ne dăm jos din corabie şi să o aşteptăm în staţie pe următoarea. Vinovatul îşi continuă drumul alături de controlori.

Capul (2)

Te scuturi de coaste, ăsta-i sacrificiul ce-l prestezi, zilnic, pentru următorii ani. Din ziua în care ai ţinut cu dinţii de ghid şi ţi-ai luat-o cu capul de pereţii capului lui. Toată lumea vrea ghidul, astea-s vremurile acum. L-ai scris, dar nu primeşti nimic pentru că n-ai curăţat coastele de carne. Le-ai predat cu sânge circulând pe ele şi i-ai speriat pe toţi cei care te credeau mort. Moartea e rentabilă şi trebuia să rămâi în domeniu. Fără coaste, îţi vei susţine inimioara pe sticle de bere, mai degrabă în sticle de bere, plutind în formă de corăbii din carne, aşa că ai grijă cum păşeşti să nu-ţi spargi sticlele şi să-ţi intre cioburi cu carne în sânge. Azi te-ai uitat la porci dar, când ai coastele sparte, nu mai eşti imun la porcării.
Australia, Brazilia, cam aşa funcţionează preferinţele călătorilor din cap. Europa nu prea e fun, poate doar Istanbul-ul. România e exotică. Când ajung în secţiunea respectivă, asimilează cunoştinte şi experienţă. Călătorii din cap nu se stabilesc niciodată undeva, ei neavând casă, deci nu se întorc niciodată acasă. Însă un scriitor bun de ghiduri se poate întoarce oricând acasă. Pentru că în cap există tehnologia zborului, disponibilă doar celor deştepţi, în ciuda diverselor probleme cu care se confruntă sistemul.
Ieri s-a prăbuşit un cap şi au murit o grămadă. Sistemul e corupt în toate secţiunile lui, însă ideea de cap în cap funcţionează fantastic. Noi suntem extratereştrii altora, noi suntem cei care există sau nu există. De multe ori nu contăm în propria ogradă şi noroc că se mai naşte câte unul cu capul plin de ochi şi ne scoate din mocirlă. În sensul că-l urmăm şi-l admirăm. Apoi moare spectaculos, fiind dat cu capul de pereţi de către mâna ce i-a fost muză până în ultimul moment. Mulţi dintre noi nu ne dăm seama, dar acesta este ciclul invizibil al vieţii din cap, CIVC-ul, ştiut doar de elite şi dobândit prin naştere.