April 20, 2012

Capul (7)


Şi acum ce facem, mami? Dar mama nu mişcă, pentru că a căzut şi au trecut alţii peste noi, în fugă. Undeva în larg se bat albii cu roşii, s-a anunţat furtună şi toate corăbiile au fost oprite la mal. Alarma este asurzitoare şi vine de sus. Îmi e dor de tata, care ar fi ştiut ce să facă dacă era aici. Încerc să-mi aduc aminte ce am învăţat, în secret, acasă, intră în mama, aşa, întinde mâna până când simţi forma rotundă, ca de măr, apoi trage cu grijă, încă puţin, înfăşoară-l în ceva moale, nu uita de cordon, apoi fugi. Ignor furtuna şi mă arunc în sângele agitat, unde e interzis scăldatul. Un membru al albilor mă trage de un picior, scap, apoi dau de un roşu care mă imploră să nu-l las să se înece. Îi zic să lupte, ajungem la şalupă, pornesc motorul şi urmez cursul fluviului, în jos.
Acum e linişte şi nu mai e furtună. Au câştigat albii. Pereţii dor atât de tare încât au crăpat şi se vor prăbuşi. Trebuie să fim evacuaţi cât mai repede, căci oasele nu mai au carne şi s-au spart, cioburile albe infectându-ne pe majoritatea. Întăririle primite de roşii nu au supravieţuit. Sus, unde e tata, aud că ar fi murit toţi. Trebuie să prind o limbă.
Femeile şi copiii, întâi femeile şi copiii! Eşti singură, fetiţo? Am noroc, pentru că nu prea ştiu limba şi tot ce înţeleg este că trebuie să mă aşez cuminte jos. Îmi strâng pruncul soră în braţe şi îmi spun că e tot ce mi-a mai rămas. Cineva îmi transmite să mă las pe spate şi să închid ochii. Îi simt bătăile inimii, la piept, sau nu, e doar pruncul. Suntem toţi şi înţeleg totul acum, uite-o pe mama, uite-l şi pe tata. Nu-i pot atinge, dar îi simt calzi şi vii la fel ca limba pe care m-am întins. Ia-o în sus, îmi face cu ochiul tata. Ce e sus? Ai încredere.
O halbă, vă rog. Medie, adică fără multă sare. Un bar alb, unde se beau lacrimi la halbă. Sigur, înainte se consuma lapte, uite pereţii, uite fotografiile. Acum a mai rămas doar lumina nemaipomenit de puternică, frumoasă şi albă. Este ultimul loc frumos din cap, este locul de unde se vede viitorul exterior. Viitorul nu apare în poze, însă trecutul şi frânturi din prezent sunt deja expuse pe pereţi. Ultimii veniţi aruncă un ochi spre expoziţie şi încă unul barmanului, pentru o halbă. Când începe plânsul putem ieşi, se aude că mâini frumoase şi albe pe care să ne prelingem ne aşteaptă.

No comments:

Post a Comment